Orasul CODRU
Pagina Oficială a
Orașului Codru

Festivalul sportului la Sângera.

https://www.publika.md/embed/5102318

Sărbătoare a sportului în localitatea Sângera! Liceul teoretic „Alexandru cel Bun” a găzduit închiderea sezonului sportiv. Minifotbalul, voleiul şi luptele au fost probele la care au concurat aproape 200 de particpanţi din localitățile apropiate, Dobrogea, Revaca, Durleşti, Sângera, Bacioi, Truşeni, Brăila şi Codru.

„În fiecare an organizăm evenimente de deschidere şi închidere a sezonului, unde băieţii, care au valoare, din Sângera, Revaca şi Dobrogea, demonstrează asta”, a menţionat Alexei Stoica, jucător de minifotbal

„Este o noua încercare, o experienţă. Nu este primul an când participăm atât la deschidere, cât şi închidere. Am venit încă o dată să încercăm. La noi, în Dobrogea, şcoala mereu a fost şi cred că va rămâne cea bună”, a spus Maxim balan, voleibalist.

Luptele nu i-au lăsat indiferenţi pe suporteri, care au urmărit cu sufletul la gură duelurile încinse de pe salea.

„Sunt adversari puternici. Trebuie să arătăm bărbăţie, în primul rând, şi tărie de caracter”, a precizat Ion Ţîju, luptător.

Evenimentul a fost organizat cu susţinerea deputatului din partea Partidului Democrat, Constantin Ţuţu.

„În primul rând, să demonstrăm că în suburbiile Chişinăului tot avem sportivi de valoare, sportivi titraţi. Nu numai în capitală sunt sportivi, care au rezultate bune şi fac performanţă. Totodată, vrem să scoatem tinerii din casă, să nu stea în calculatorului, dar să facă mişcare”, a declarat Constantin Ţuţu, deputat PDM.

„Este o zi specială! Pentru prima dată am adunat sportivii din mai multe suburbii. Mulţumesc tuturor primarilor, îndeosebi domnului deputat Ţuţu. De când el a apărut la noi în localitate, acum un an, sportul se practică mai mult şi mai mult”, a punctat Valeriu Poiată, primar de Sângera.

Sportivii din Sângera au câştigat proba de minifotbal, iar echipa din Codru s-a impus la volei.

În concursurile de lupte au triumfat Adrian Costru din Sângera în categoria de greutate de până la 75 de kg, şi Valeriu Roşca din Codru în cea de peste 75 de kg.

Învingătorii au fost premiați cu echipament sportiv, cupe, medalii şi diplome.

Citește mai mult: https://www.publika.md/festivalul-sportului-la-sangera-invingatorii-au-fost-premiati-cu-echipament-sportiv-cupe-medalii-si-diplome_3026419.html#ixzz5XxiXiQ4C
Follow us: @publikatv on Twitter | publika.md on Facebook

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>